Create din inimă, modelate manual
Povestea Doramia
Doramia a apărut din nevoia de a mă exprima altfel – cu mâinile, cu inima, cu liniște. Mereu am fost atrasă de lucrurile simple, dar făcute cu grijă, de obiectele care spun povești fără cuvinte. Așa am descoperit lutul – un material imperfect, dar sincer, care te obligă să fii prezent, să încetinești, să creezi cu răbdare.
Am început cu pași mici – o cană, o floare, o pereche de cercei. Fiecare obiect pe care îl modelam devenea o bucățică din mine. Încerc să transmit o emoție – fie că e bucurie, calm, inspirație sau dor. Așa s-a născut Doramia – un cuvânt inventat, dar care a venit firesc, ca o șoaptă. Dor – pentru că din dor se nasc cele mai sincere lucruri. Și Amia – a mea, întoarcerea blândă către mine însămi.
Doramia e despre visuri cu lut, despre frumusețea lucrurilor făcute de mână și despre acel sentiment că ai găsit, în sfârșit, ceva ce te face să simți că ești exact unde trebuie.
Doramia nu e doar un brand, e colțișorul meu de suflet unde lutul prinde formă, culoare și poveste. Fiecare bijuterie, cană sau accesoriu este lucrat de mâinile mele, cu gândul că va aduce un zâmbet celui care îl poartă sau îl primește. Îmi doresc ca Doramia să fie despre bucurii mici, despre frumusețea lucrurilor făcute încet, cu inima.
Aceasta e povestea Doramia. Și de-abia a început.